Din vremurile antice, stăpânitorii puneau bir şi cereau tribut. Prima relatare despre asocierea statului cu poporul o găsim în cartea Genesa 47:24 din Biblie, unde Iosif a impus prima taxă pe venituri. Faraonul a acumulat pe timpul foametei toate animalele şi toate mijloacele de producţie, pe care le-a dat înapoi egiptenilor, care trebuiau să-i dea a cincea parte din rod. Astfel, s-a născut prima asociere între stat şi masa producătoare. Istoric vorbind, am evoluat de la societatea bazată pe violenţă şi războaie către una mai socială, cu înclinare către protecţia drepturilor individului. Dacă în vremurile apuse oamenii erau liberi, dar erau forţaţi să facă zile de clacă, să meargă la război, să-şi aperi familia de năvălitori luând arma în mană şi să-şi dea viaţa pentru a-i proteja pe ai lor, apartenanţa la ţară se traduce astăzi prin sclavia modernă generată de taxe, impozite, accize după cum urmează:
 

Probleme dificile de drept civil
 
Taxa pe valoare adaugată este 24%
 Impozitul pe profit este 16%
 Impozitul pe dividende este 16%
 Accize în diverse cote
 Cotele de contribuţii sociale obligatorii pentru:
 a) contribuţia de asigurări sociale 31,3% pentru condiţii normale de muncă, din care, 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
 b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate 5,5% pentru contribuţia individuală şi 5,2% pentru contribuţia datorată de angajator;
 c) 0,85% pentru contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;
 d) pentru contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj 0,5% pentru contribuţia individuală şi 0,5% pentru contribuţia datorată de angajator;
 e) 0,15%-0,85% pentru contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale,
 f) 0,25% pentru contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de angajator.
 Taxele pe terenuri şi construcţii 1,5%, pe mijloace de transport

Poate că nu este sclavie şi este o asociere, cert este că în afacerile mari, STATUL este asociatul tău majoritar. O simplă adunare arată că din ce produci, fie angajator, fie angajat şi cu excepţia unor puţine domenii, STATUL ia partea leului. Răzeşii economiei româneşti sunt însă prezenţi în sistem. Profesiile liberale, AF-urile, PFA-urile, PFT-urile, imobiliarele, agricultura mai au încă răzeşi.

În calitate de asociat STATUL are nişte privilegii şi cu o structură de control, observă atent ce se întâmplă cu partea lui. Ministerul de finanţe îşi colectează primul drepturile, indiferent de starea la care aduce asocierea. Nu este important asociatul, pentru că îl poate înlocui când doreşte. Responsabilitatea ta este întâi să produci, apoi să plăteşti statului drepturile pe care le are. Pentru a te verifica există o armată de inspectori de toate felurile, care în cel mai pur stil fanariot, întâi au grijă de propriul buzunar. Dacă ridici capul şi începi să deranjezi (în mod normal după plafonul de 2 milioane – trebuie să fii înregimentat) organele pot să înceapă o urmărire penală, să ţi se dea un RIF cu mici erori de calcul, destul ca să te ţină ocupat. Dacă eşti angajat poţi să-ţi pierzi slujba, ca să te preocupe găsirea alteia.

Pentru ca să se asigure că tu individul nu poţi dispune de capitalul propriu cum vrei, noile prevederi cer ca orice tranzacţie să treacă prin bancă. Cine câştigă? Între state sunt unele mai mari, care la rândul lor le împrumută pe cele mai mici. Pentru aceasta au asigurate dobânzi, care le ajută să controleze statele mai mici. Şi pentru dobânzi, sistemul bancar trebuie să aibă asigurate nişte comisioane permanente din care să trăiască. Tu pierzi fiind obligat, sistemul eficientizează marja de profit.

Ca urmare sfatul meu este să fiţi cetăţeni model, să vă plătiţi taxele şi impozitele la timp, pentru a crea un sistem pus la punct.

Câteva elemente sunt necesare pentru o imagine de ansamblu. Considerând că bugetarii sunt consumatori de fonduri şi utilizează resursele din economia liberă, rezultă că orice stat ar trebui să limiteze numărul de bugetari, sau să liberalizeze cât mai multe din aceste servicii, pentru a contribui la bugetul naţional. De exemplu Bulgaria are de 16 ori mai puţini angajaţi la stat, adică 84.000 la o populaţie de 7,7 milioane. Cehia are 96.000 la 10,3 milione şi Polonia are 120.000 de funcţionari la 40 de milioane de locuitori. Trei ţări cu populaţie combinată de 58 milioane au împreună 300.000 de bugetari. La o populaţie de 3 ori mai mică România are de 4 ori mai mulţi bugetari şi potrivit INS numărul de bugetari este în jur de 1,3 milioane la o populaţie de 19 milioane. Inspecţia Muncii estimează un total de 5,1 milioane de angajaţi, la care sunt 474.000 de angajatori. În România erau 230.000 de angajaţi în administraţia publică, apărare şi asigurări sociale, 400.000, în învăţământ şi 390.000 de angajaţi în sănătate.

Statul NU este un bun administrator. Aduc în discuţie toate aceste lucruri pentru că în calitatea mea de administrator delegat, le pot eficientiza. Vreau să văd relaţia pe care o am cu statul ca una eficientă. Istoria ne învaţă că drepturile de comerţ erau favoruri care se cumpărau de la suzerani ori cu plăţi fabuloase ori prin taxe şi impozite. Feuda a dezvoltat un lung şir de gâtuieli pentru a eficietiza strângerea birurilor. Răzeşii, în aparenţă oameni liberi, aveau responsabilităţi delegate direct de la domnitor.

Având o imagine de ansamblu a istoriei trebuie să ne întoarcem la starea naţiunii. Intrând în oricare structură a statului, vei vedea o armată de oameni ocupaţi. Şi ţi se spune că mai este nevoie de încă 30% de oameni ca să facă faţă fluxului. Dacă însă te dai un pas înapoi, faci o analiză cost/beneficiu şi analizezi fluxul de operaţii, cu necesitatea ţintelor pe care le are sistemul, vei observa, că foarte multe lucruri sunt structuri ineficiente, dar toate folosesc controlului individului.

România a moştenit o structură fanariotă care şi în comunism a avut o dezvoltare diferită faţă de ţările menţionate mai sus, de care nu poate să scape. Să dau un exemplu. Am plecat din Bucureşti până la Nurenberg, Germania. De la graniţa cu Ungaria până la destinaţie, aproximativ 1.000 km am văzut 5 maşini de poliţie. În România în 600+ km am văzut 22 de maşini de poliţie.

Structurile birocratice sunt ineficiente pentru că nu au la bază antreprenorul.

Sănătatea de stat din România este bolnavă. Avem mai mulţi angajaţi în sistemul de sănătate decât au bugetari la un loc toate ţările menţionate mai sus. Citat din Emil Boc dat vineri, 10 decembrie 2010: ”10.732.000 de persoane nu plăteau asigurări de sănătate, acea contribuţie care este de 5,5%. Avem numai 6.629.000 de plătitori de asigurări de sănătate”. Sistemul de sănătate nu merge pentru că legea nu reflectă realităţile României. CASS nu evaluează serviciul medicat la nivelul unei prime. Valoarea primită de stat (infinit x 5,5% contribuţie pentru sănătate = infinit) pentru asigurare este INFINITĂ pentru un serviciu medical finit (max. 20.000 pe an pentru cei mai bolnavi). Cu pachetul de bază nou promovat primesc şi mai puţin.
 Învăţământul are aceeaşi problemă. Avem cu 25% mai mulţi angajaţi în sistemul de învăţământ decât au bugetari la un loc toate ţările menţionate mai sus. De ce?

Răspunsurile stau în dorinţa de a controla, de a avea miliţieni care să pedepsească. Sistemul antreprenorial crează valori. Non valorile stau la cald, sub adăpostul unui unchi, bunic sau altă rubedenie, pentru care au fost create încrengăturile fanariote ale controlului de stat. ASF are 150 rude de gradul I şi II din 600 de slujbe. La noi eficienţa nu se doreşte pentru că scade valoarea şpăgilor, mitei, ciubucului. Noi niciodată nu avem o structură de control apolitică, ci avem tot felul de Curţi, Corpuri, Organe, inspecţii, de regulă cel puţin 3-4 tipuri diferite care controlează fiecare pentru câte un şef sau un şef.

Soluţia pe care o văd fiabilă este ca sănătatea şi învăţământul să fie private. În învătământ lucrurile ar fi simple, eliminarea regulilor şi pararegulilor cu multi-controale de peste tot, ar permite canalizarea unor fonduri direct unui sistem pus în jurul organizaţiilor nonprofit, şcolilor de renume, care se pot finanţa singure, statul contribuind prin autorităţile locale numai acolo unde este strict nevoie. S-ar elimina şpăgile, comisioanele, cadourile şi ajutorul de stat s-ar duce direct la copii.

În sănătate, eliminarea contribuţiilor obligatorii şi stabilirea unor structuri de asigurări, spitale, cămine de bătrâni şi clinici private vor avea rolul de a transmite direct bolnavilor resursele enorme care se colectează.

Descentralizarea poliţiei va duce la un sistem susţinut de veniturile locale.

La nivel de administraţie avem structuri prea complexe la nivel de judeţe. Aş elimina aceste structuri şi aş organiza regiuni. Împingând în jos reforma aş împărţi regiunile în zone prin formarea unor răspunderi teritoriale complexe la 100-150.000 de locuitori eliminând administraţia la nivel de sate şi comune. Comunele nu pot asigura structurile complexe din fondurile pe care le au.

Aş elimina ministerele şi aş crea structuri de profesionişti în jurul parlamentului. Nu l-aş mai lăsa pe Primul Ministru decât să administreze programul oferit de Parlament, dându-i posibilitatea să aibă departamente precum au societăţile comerciale (i-aş interzice să mai dea OUG). L-aş trimite pe Preşedinte acolo unde îi este locul şi l-aş elibera pe Becali. De ce? Pentru că în opinia mea un om care îşi protejează bunul furat, care cumpără un teren într-o tranzacţie comercială şi care premiază o echipă să joace corect şi-a apărat interesele şi nu este un criminal.

Vorbind de sistemul judiciar nu o să trec peste organizarea precară a justiţiei. Judecătorii sunt al doilea nivel de împărţit dreptate, după Dumnezeu. Ca urmare, tot ce înseamnă justiţie trebuie să fie planificat în jurul judecătorului, de la pregătirea profesională, până la structura de arhivare, care toate trebuie să servească însă contribuabilul.

Dacă la începutul articolului vorbeam de partenerul meu majoritar care mă are ca administrator, datoria mea e să-i spun că primul principiu în afaceri este să-ţi serveşti clientul şi cel de-al doilea este să ai grijă de echipa cu care lucrezi. Deci în calitatea mea de administrator pentru STAT, trebuie să cer eficientizarea, ca să am profit.