~~Ţara lucrului bine făcut este o ţară eficientă, fără gâtuieli şi fără feude. La nivel declarativ, art. 135 din Constituţie protejează contribuabilul: „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurență. Statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie” (art. 135 din Constituţie). România este însă o ţară a legilor mărunte, a trepăduşilor, în care nimic nu este clar.

România ca ţară se administrează la fel ca orice societate comercială. Ministere care alcătuiesc Guvernul reprezintă departamentele prin care se conduc afacerile societăţii. Ţara are un buget. Problema României este că în ministere (nivelul de directori) nu se face nimic ce merge mai departe în jos, în teritoriu. Comunicarea între ministere şi teritoriu este o bătaie de joc. Teritoriul României este divizat în unităţi administrative, dar ineficienţa în plan administrativ și lipsa de comunicare rezultă într-o Românie atât de blocată încât finanţarea eficientă, fondurile europene se lovesc de feude, nu de componente ale unui sistem fluent. Dialogul sau interpretările de la diverse ministere sau agenţii arată că practic, în România, nu se lucrează la dezvoltare, ci se lucrează la crearea de stavile şi gâtuieli, pentru protejarea scaunelor calde.

România este ţara în care Constituţia este călcată în picioare şi orice ordin sau normă modifică sau contrazice legea fundamentală – ţara în care Puterea judecătorească nu mai judecă întâi dreptul constituţional pentru că acesta se judecă separat, conform unei legi mărunte, la Curtea Constituţională. Sau ţara în care Parlamentul, adică Legislativul, permite Guvernului, adică Executivul, să modifice legea cu orice ordonanţă de urgenţă, ţara în care corupţia creşte. Premierul, dacă vrea să-şi găsească o nouă cale, atunci să aleagă această cale este a eradicării feudelor fanariote, bazate pe nepotism. Preşedintele a fost votat pentru că a ales un motto: ”Ţara lucrului bine făcut”, dar dacă vrea să se lupte cu corupţia trebuie să înceapă eliminarea gâtuielilor. Proprietatea privată şi afacerile nu sunt respectate în România. Propunerea mea pentru o Românie înclinată către afaceri este o deplasare a forţei de muncă din sectorul bugetar, care să elimine nepotismul şi fanariotismul (balcanismul), aplicându-se regula ca în sectorul bugetar să poată lucra un singur membru de familie, restul membrilor de familie fiind obligaţi să construiască mediul privat.

România are dezvoltat, la nivel de artă, fanariotismul şi nepotismul, care au evoluat datorită neglijenţei dezvoltării morale a indivizilor, în primul rând prin absenţa valorilor morale. Parchetul a arătat recent sumele fabuloase care se plătesc pentru FEUDA funcţiilor bugetare, care controlează gâtuirea sistemului economic şi care se bazează pe cultura fanariotă a demnitarului, unde prostimea trebuie să aducă daruri.
 

 
Cele 3 puteri în stat sunt cea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească. Prima gâtuială a economiei româneşti pleacă tocmai de la definirea unor roluri clare pentru aceste puteri, cu determinarea unor măsuri de control. Ne place foarte mult să credem că puterea legislativă, dominată profesional de avocaţi ar fi cea mai reprezentativă pentru un popor, dar chiar nu este relevant acest aspect. Vrem ca Parlamentul să facă legi clare, bune şi să nu delege responsabilităţi legislative către Guvern. Într-un mediu normal, Legislativul are rolul echivalent unui consiliu de administraţie într-o firmă, care aprobă un plan, căruia îi trasează proceduri, Executivul pe cel de administrator, iar Justiţia are un rol de consultant/auditor în sensul de a verifica că procedurile corespund diverselor cerinţe legale, de mediu, libertăţi, drepturi, obligaţii, etc. Din punct de vedere al organizării şi guvernării României ultimilor 25 de ani, Guvernul s-a substituit Parlamentului asumându-şi prin ordonanţe de urgenţă legiferarea şi rolul de legislativ. Acestă mare eroare duce de multe ori către protejarea unor interese de grup, ale indivizilor, ale partidelor, care a avut ca rezultat afectarea intereselor României. Şi se vede. Noi nu avem decât câţiva senatori sau deputaţi puternici. Restul sunt oi în turmă care votează cum le spune partidul. Ca urmare, procedura parlamentară nu este respectată pentru toate legile, iar implicarea Guvernului în legiferare, ilegală, este tolerată şi susţinută de CCR.

Executivul are de administrat veniturile şi cheltuielile. Din punct de vedere al Executivului, poate cea mai mare eroare este modul în care este tratat contribuabilul. În primul rând contribuabilul român (autohtom sau străin, care face afaceri în România) este tratat de toate administraţiile locale sau centrate ca un infractor. Contribuabilul român susţine statul şi plăteşte atât taxele şi impozitele virate la bugetul de stat, cât şi cele virate la bugetele locale. Ca urmare, contribuabilul român este o resursă ce compune veniturile la bugetul României, ce trebuie îngrijită şi respectată, aşa cum fac majoritatea ţărilor dezvoltate. Contribuabilul investitor este cel care îşi investeşte capitalul propriu şi care prin investiţie măreşte veniturile la bugetul de stat, creând creștere economică. El este un partener pentru stat.

Atragerea investitorilor este o artă în toate ţările lumii. Investitorul nu trebuie păcălit. El are nevoie de timp şi de o stabilitate a legilor pentru a-şi pune în practică planul de afaceri. Orice investiţie înseamnă cumpărare de materiale şi manoperă, angajarea unei forţe de muncă, gândite pe termen lung. Parlamentul trebuie să-i ofere investitorului stabilitate economică compusă din cea fiscală, contabilă şi financiară. Problema contribuabilului cu stabilitatea fiscală este legată de un set clar de legi, bazat pe jurisprudenţa europeană, în sensul în care Codul fiscal şi cel de procedură fiscală să se modifice numai de Parlament şi foarte rar. În SUA sau Canada, legile sunt atât de clare, încât de generaţii ele nu sunt modificate, formularele sunt clare, plăţile sunt clare. În România, contribuabilul este un şerb, un iobag, un sclav, la mila seniorului.

Majoritatea ramurilor economice, în loc să fie ajutate prin măsuri fiscale de stimulare a producţiei, a vânzărilor şi implicit în vederea creării de locuri de muncă, sunt schilodite fie prin acţiunile nesăbuite ale inspectorilor fiscali, fie prin inacţiunile organelor abilitate cu combaterea evaziunii fiscale şi a pieţei negre, fie prin acţiunile parchetelor care blochează orice activitate. Vreau să văd relaţia pe care o am cu statul ca una eficientă. Intrând în oricare structură a statului, vei vedea o armată de oameni ocupaţi. Şi ţi se spune că mai este nevoie de încă 30% de oameni ca să facă faţă fluxului. Dacă însă te dai un pas înapoi, faci o analiză cost/beneficiu şi analizezi fluxul de operaţii, cu necesitatea ţintelor pe care le are sistemul, vei observa că foarte multe lucruri sunt structuri ineficiente.

Până aici lucrurile par clare. Pentru România administrată de funcţionari îmi doresc eliminarea feudelor sau cel puţin transformarea lor în centre de profit. Sutelor sau miilor de alocări de fonduri din taxe şi impozite le corespunde câte o feudă. Ce este o FEUDĂ? Definiţie: În Evul Mediu, în Apusul Europei feuda reprezenta o Moșie, Domeniu pe care vasalul le primea în stăpânire de la seniorul său, în schimbul anumitor obligații. În România feuda a fost combinată cu FANARIOTISM – Definiţie: Termen folosit pentru a desemna acele suprastructuri de guvernare „delegate”, puse în funcțiune de către pături de funcționari și politicieni recrutați pe baza loialității și a dependenței totale față de voința și interesele unei autorități centrale situate într-o metropolă străină (imperială sau capitalistă); regim degradant al unei puteri locale care renunță la atributul suveranității pentru a căpăta, în schimb, protecția unei puteri străine și a se bucura de „favorul centrului”; administrație în care funcțiile se confundă cu beneficiile și poziția publică cu privilegiul personal sau de grup; atitudine de totală desconsiderare a obligațiilor publice și a oricăror preocupări pentru organizarea rațională a muncii, a proprietății și a pieții.

Realitatea românească este cumplită. Neclaritatea legii este clară, legile sunt tocate mărunt că nu mai înţelegi nimic. Ansamblu de mentalități, de deprinderi, de manifestări aduse de fanarioţi şi turci în Ţara Românească şi Moldova sunt specifice locurilor. Încrengătura fanariotă este în relaţii. Fiscul, administratia locală, poliţia, magistratura împletesc familiile feudale în orice comună, oraş sau judeţ. Europa de Vest a ieşit de mult din Evul Mediu, dar noi am dus tehnicile fanariote dincolo de limitele Evului Mediu. Banii strânşi de Guvern nu folosesc ţării, ci folosesc seniorului şi feudalilor, intereselor de grup şi celor de partid, iar de multe ori, prin odrasle, chiar dincolo de interesele de partid.

Fiind contabil, pentru mine prima mare gâtuială este ANAF, apoi contenciosul fiscal, unde văd abuzuri de neînchipuit. Funcţionarii din cadrul ANAF sunt instruiţi pentru activitatea de control a contribuabililor pentru a amenda, a speria, a pune presiune, nu pentru a corecta, pentru că toţi contribuabilii sunt consideraţi infractori. Acest abuz este transformat de diverse niveluri de management sau, în funcţie de feude, în interpretări originale, contrare practicilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. La fel în magistratura contenciosului administrativ fiscal se judecă pentru binele general al statului, în detrimentul drepturilor contribuabilului minoritar, fraudat de un funcţionar infractor, care a aplicat greşit legile.

În sistemul financiar, la fel ca şi cel al funcţionărimii, şpaga şi mita cu care se întreţine locul cald se bazează pe asuprirea contribuabilului prin servicii privilegiațe, întotdeauna gâtuite în funcţie de buzunar. Exemplele clasice sunt piedicile la obţinerea creditelor, fondurilor de finanţare, fie ele europene sau de încurajare a micilor antreprenori. Încercaţi să obţineţi o autorizaţie de construire. Birocraţia din spatele acestor activităţi este cumplită, cu gâtuieli numite avize, unse şi îndepărtate numai de mărinimia funcţionarului. Realitatea gâtuielii româneşti este corupţia în toată splendoarea ei, valorificată de fiecare feudă stratificată după inima funcţionarului. Şi mă întreb de ce?

Vreau să fiu clar. Respect munca oricărui bugetar, respect orice bugetar, dar pentru corectarea sistemului avem nevoie de o schimbare de mentalitate. Consider că moştenirea comunistă ne-a lăsat un sistem care duce monitorizarea individului dincolo de parametrii normali, sufocând sistemul economic, în care regulile nu sunt aplicate pentru orientarea şi îndrumarea contribuabilului, ci pentru jumulirea lui.

Daniel UDRESCU