Proprietatea privată şi afacerile nu sunt respectate ȋn România.  Propunerea mea pentru o Românie ȋnclinată către afaceri este o deplasare a forţei de muncă din sectorul bugetar, care să elimine nepotismul şi fanariotismul (balcanismul), aplicându-se regula ca ȋn sectorul bugetar să poată lucra un singur membru de familie, restul membrilor de familie fiind obligaţi să construiască mediul privat.

România are dezvoltat, la nivel de artă, fanariotismul şi nepotismul, care au evoluat datorită neglijenţei dezvoltării morale a indivizilor, ȋn primul rând prin absenţa valorilor morale.  Parchetul a arătat recent sumele fabuloase care se plătesc pentru FEUDA funcţiilor bugetare, care controlează gâtuirea sistemului economic şi care se bazează pe cultura fanariotă a demnitarului, unde prostimea trebuie să aducă daruri.

Vreau să fiu clar.  Respect munca oricărui bugetar, respect orice bugetar, dar pentru corectarea sistemului avem nevoie de o schimbare de mentalitate.  Consider că moştenirea comunistă ne-a lăsat un sistem care duce monitorizarea individului dincolo de parametrii normali, sufocând sistemul economic, ȋn care regulile nu sunt aplicate pentru orientarea şi ȋndrumarea contribuabilului, ci pentru jumulirea lui.  Mai consider că peste 70% din sistemul bugetar poate fi privatizat şi eficientizat.  Potrivit INS numărul de bugetari este ȋn jur de 1,3 milioane la o populaţie de 19 milioane.  Inspecţia Muncii estimează un total de 5,1 milioane de angajaţi, la care sunt 474.000 de angajatori. Ȋn România erau 230.000 de angajaţi in administraţia publică, apărare şi asigurări sociale, 400.000 ȋn ȋnvăţământ şi 390.000 de angajaţi ȋn sănătate.  Două sectoare, ȋnvăţământul şi sănătatea pot fi privatizate complet.
 

 
Statul NU este un bun administrator. Vreau să văd relaţia pe care o am cu statul ca una eficientă.  Intrând ȋn oricare structură a statului, vei vedea o armată de oameni ocupaţi.  Şi ţi se spune că mai este nevoie de ȋncă 30% de oameni ca să facă faţă fluxului.  Dacă ȋnsă te dai un pas ȋnapoi, faci o analiză cost/beneficiu şi analizezi fluxul de operaţii, cu necesitatea ţintelor pe care le are sistemul, vei observa, că foarte multe lucruri sunt structuri ineficiente.

Citat din Emil Boc dat Vineri, 10 Decembrie 2010: "10.732.000 de persoane nu plăteau asigurări de sănătate, acea contribuţie care este de 5,5%. Avem numai 6.629.000 de plătitori de asigurări de sănătate".  Sistemul de sănătate nu merge pentru că legea nu reflectă realităţile României.  Ȋnvăţământul are aceiaşi problemă.  De ce?

Răspunsurile stau ȋn dorinţa de a controla, de a avea miliţieni care să pedepsească.  Sistemul antreprenorial crează valori.  Non valorile stau la cald, sub adăpostul unui unchi, bunic sau altă rubedenie, pentru care au fost create ȋncrengăturile fanariote ale controlului de stat.  Românul fanariot nu poate privi munca antreprenorului ca fiind folositoare.  ASF are 150 rude de gradul I şi II din 600 de slujbe. La noi eficienţa nu se doreşte pentru că scade valoarea şpăgilor, mitei, ciubucului.  Noi niciodată nu avem o structură de control apolitică, ci avem tot felul de Curţi, Corpuri, Organe, inspecţii, de regulă cel puţin 3-4 tipuri diferite care controlează fiecare pentru câte un şef sau un şef.  România a moştenit o structură fanariotă care şi ȋn comunism a avut o dezvoltare diferită faţă de ţările din jur, de care nu poate să scape.  Să dau un exemplu.  Am plecat din Bucureşti până la Nurenberg, Germania.  De la graniţa cu Ungaria până la destinaţie, aproximativ 1.000 Km am văzut 5 maşini de poliţie.  Ȋn România ȋn 600+ Km am văzut 22 de maşini de poliţie.  Structurile birocratice sunt ineficiente pentru că nu au la bază antreprenorul.

Soluţia pe care o văd fiabilă este ca sănătatea şi ȋnvăţământul să fie private.  Ȋn ȋnvătământ lucrurile ar fi simple, eliminarea regulilor şi pararegulilor cu multi-controale de peste tot, ar permite canalizarea unor fonduri direct unui sistem pus ȋn jurul organizaţiilor nonprofit, şcolilor de renume, care se pot finanţa singure, statul contribuind prin autorităţile locale numai acolo unde este nevoie.  S-ar elimina şpăgile, comisioanele, cadourile şi ajutorul de stat s-ar duce direct la beneficiar.   Ȋn sănătate, eliminarea contribuţiilor obligatorii şi stabilirea unor structuri de asigurări, spitale, cămine de bătrâni şi clinici private vor avea rolul de a transmite direct bolnavilor resursele enorme care se colectează.

La nivel de administraţie avem structuri prea complexe la nivel de judeţe.  Aş elimina aceste structuri şi aş organiza regiuni.  Ȋmpingând ȋn jos reforma aş ȋmpărţi regiunile ȋn zone prin formarea unor răspunderi teritoriale complexe la 100-150.000 de locuitori eliminând administraţia la nivel de sate şi comune.  Comunele nu pot asigura structurile complexe din fondurile pe care le au.

Aş elimina ministerele şi aş crea structuri de profesionişti ȋn jurul parlamentului.  Nu l-aş mai lăsa pe Primul Ministru decât să administreze programul oferit de Parlament, dându-i posibilitatea să aibă departamente precum au societăţile comerciale (i-aş interzice să mai dea OUG).

Mentalitatea unui stat sănătos este o activitate de afaceri sănătoasă şi un nivel bugetar cât mai mic.  Mă afectează profund să văd tineri care se orientează către funcţii la stat, ȋn detrimentul dezvoltării unor afaceri, de parcă munca onestă i-ar distruge. Mai grav este că ei văd şpaga ca ceva normal şi afacerile ca ceva murdar.  Ȋn America am fost supus unui singur control ȋn 10 ani, pentru activităţi similare cu cele pe care le am.  Ȋn România de azi am fost controlat de 5 ori de 5 organisme diferite numai ȋnainte de Paşte.  Ȋn America clienţii se ocupă de afacerea proprie şi aduc la contabil o dată la 3 luni o cutie cu bonuri şi facturi, pe care contabilul le transformă ȋn declaraţii depuse on-line.  Ȋn România eşti sufocat de proceduri, de conturi schimbate peste noapte, de formulare schimbate peste noapte.  Stabilitatea fiscală a ţării se schimbă mai des decât lenjeria intimă.

Ȋn lume, ȋn afara României sunt ȋn jur de 8 milioane de români. Presupunând că media ar fi undeva la 20.000 euro pe an, iar numărul angajaţilor ar fi de 3 milioane, ar rezulta un venit de 60 de miliarde de euro, adică la un minim de 40% contribuţii la bugetele altor state, ar fi 24 de miliarde de euro pe care România i-a pierdut prin politicile de emigrare.

Ȋn mandatul Boc a fost iniţiată colectarea şi recuperarea TVA în valoare de cel puţin 8 miliarde de euro de la persoane fizice ce făceau tranzacţii imobiliare. Dl Boc spunea demagocic:"Am făcut o analiză cu colegii de la Ministerul Finanţelor, şi, după datele pe care le avem, credem că ne încadrăm în condiţiile economice ale anului 2009. Din punctul de vedere al colegilor mei, aveţi în faţă membrii Guvernului care în acest an au reuşit cu toate greutăţile politice şi economice să ajungă la sfârşitul anului cu respectarea angajamentelor pe care le avem faţă de români şi faţă de Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială".   Guvernul Boc are următoarele realizări: evaporarea din sistem a 24 de miliarde de euro ȋn capital speculativ imobiliar, pierderea a 300.000 de contribuabili la sistemul bugetar (muncitorii ȋn construcţii), deprecierea capitalului autohton cu 60-70% , TVA mărit de la 19% la 24%, tăierea pensiilor, o criză de proporţii datorită faptului că dezvoltatorii imobiliari au blocat rulajul, oprind investiţiile şi au mai pus la saltea 3 miliarde de euro, urmată de impozitul forfetar cu ȋncă 200.000 de mici firme care şi-au ȋncetat existenţa, firme care susţineau bugetul cu ȋncă cel puţin 200.000 de contribuabili.  Sărăcirea României a venit ȋn guvernul BOC.  Prostia unor decizii de crimă ȋmpotriva românilor este astăzi ridicată la nivel de salvator al naţiunii.

Politicienii care reprezintă Statul român şi-au distrus capitalul autohton inventând proceduri fiscale pentru aşa-zişii datornici. Dl Boc & Co. se fac vinovaţi de ȋnşelăciune a organismelor internaţionale, de subminare a activităţii economice, de genocid economic.  Cetăteanul român este cea mai importantă resursă şi trebuie să fie protejată.

In America circa o treime din primele 500 de corporaţii sunt de fapt afaceri de familie şi reprezintă între 80 şi 90% din economia americană.  Economia mondială este condusă de afacerile de familie. In România întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) reprezintă 98% din totalul întreprinderilor, în jur de 70% din PIB şi deţin peste 50% din locurile de muncă. Date din Planul National de Dezvoltare al României arată că în 2004 productivitatea se ridica la 26.592 euro/angajat la microîntreprinderi, 30.984 euro/angajat la firmele mici şi 25.894 euro/angajat la firmele mijlocii. Având în vedere indicatorul PIB/locuitor, de 2.720 euro, rezultă că un angajat IMM sustinea 9-11 locuitori în 2004.  Cifra de afaceri pe 2004 a IMM-urilor a fost de 65,06 miliarde de euro.  Rezultă că ROMÂNII din diasporă sunt mai eficienţi şi contribuie la fel de mult ca şi românii din România.  România are un deficit de afaceri de familie pentru că o mare parte din averea naţională a afacerilor de familie a fost distrusă de comunism, care a îndepărtat familiile puternice şi a distrus tradiţia şi resursele economice ale acestui sistem economic.  Astăzi afacerile de familie româneşti, care s-au salvat de la comunism fugind în alte ţări, produc şi aduc contribuţii însemnate acelor ţări.

Ce sunt Afacerile de Familie.            Afacerile de familie sunt reprezentate de acele societaţi comerciale unde acţiunile sau părţile sociale sunt controlate de o singură familie, aflată la prima, a doua, sau a „n” generaţie.  In afara afacerilor de familie, mai sunt entităţi care sunt legate de familie sau care administrează bunuri, ele fiind reprezentate de fundaţii familiale sau de fonduri de investiţii familiale. In administrarea afacerilor de familie relaţiile sunt mai complicate decât în corporaţie, datorită rolului central al familiei, care este proprietarul şi care conduce afacerea.  In afacerile de familie atât afacerea în sine cât şi familia sau grupul de proprietari au nevoie de management, stratificat pe niveluri personale, de grup, de circumstanţe sau simbiotice, cunoscute sub denumirea de consilii de familie, adunare generală sau consiliu de administraţie.

Afacerile de familie au cicluri de dezvoltare, strategie şi administrare care pleacă de la afacerea iniţială, se lovesc de probleme şi piedici, se restructurează sau se reinventează, pentru ca mai apoi să susţină modul de viaţă al familiei şi să finanţeze planul de administrare al acumulărilor familiei, de regulă ȋn ţara care-i găzduieşte.  Ceea ce astăzi este văzut de cei din jur ca un moft al capului de familie de a o lua pe cont propriu, mâine va fi moştenirea fiului sau fiicei, care va determina dinamica familiei şi a afacerii, cu consecinţe cu efect de domino în comunitate, sau la terţi (bancă, consilieri, furnizori, clienţi, terţi).  Structura afacerii de familie este bazată pe acea întrepătrundere familială între administrare de proprietate şi guvernanţă cu focus către familie.  Afacerea de familie comunică de la bătrâni către tineri modul în care familia controlează o firmă dar şi cum comunică cu structurile care o guvernează şi administrează pentru îmbunătăţirea competitivităţii, durabilităţii şi performanţei.  Această structură are un rol fundamental în proprietate, în administrare şi implimentare pentru că ea măreşte eficienţa, profitabilitatea şi productivitatea.  Atât consilierii cât şi proprietarii afacerii sunt diferenţiaţi de abilitatea de a structura o afacere cât mai eficient, dar şi de a o conduce bine.

O afacere de familie poate fi explicată în termeni care definesc controlul, proprietarii şi intenţiile firmei.  Chiar dacă un singur individ deţine capitalul firmei, irelevant de mărimea firmei, scopul acesteia este să fie gândită pentru succesiunea generaţiei viitoare, care diferă mult faţă de corporaţie şi tendinţa acesteia către profit pe termen scurt.  Fonduri importante sunt sacrificate pentru dezvoltarea şi pregătirea noii generaţii, investiţiile fiind făcute nu speculativ, ci cu un plan pe termen lung, de regulă ȋn ţara unde ȋşi desfăşoară viaţa familia, adică familia românească ȋn România.

Petzinger spunea în 1999, că în spiritul caracteristic antiseptic al erei industriale, o pată ruşinoasă înconjoară afacerile de familie şi implicarea familiei este cumva în afara afacerilor.  Familiile care sunt conduse în baza unui set de valori, controlează afaceri antreprenoriale şi clădesc relaţii care hrănesc generaţii viitoare de lideri menite să reziste în timp.  Conducerea afacerii se găseşte mereu în faţa distrugerii, preluării sau terminării, pentru că cei din afara ei consideră acest lucru normal, dar nu înteleg modul în care afacerile de familie contribuie comunităţii.  Afacerile de familie au în comun coezivitatea comportării, dar şi setul de valori al familiei, firmele fiind conduse cu acest set de valori, pe baza cărora se iau decizii strategice şi tactice ce sunt bazate pe istoria şi experienţa familiei.  Viaţa succesorilor este luminată de principiile şi valorile existente în familie şi firmă, intrând în moştenirea acestei generaţii care este la cârma firmei.

Modelul afacerii de familie se bazează pe responsabilizarea individului într-o conjunctură care foloseşte valorile familiei, valorile comunităţii şi valorile naţionale.  Familiile dezvoltă afacerile investind în urmaşi prin programe specifice, prin proiecte, prin cercetarea pieţei, finanţând diferite activităţi care dezvoltă abilitaţile necesare creşterii economice a familiei.  Intreaga afacere este de fapt laboratorul în care următoarea generaţie studiază, îşi dezvoltă oportunităţile de a învăţa, lucrând direct cu profesionişti în anumite etape ale procesului de producţie şi primind răspunsuri precise curiozitaţii infantile.  Afacerile de familie au la bază spiritul educării, al dezvoltării profesionale, reprezentând moştenirea şi tradiţia în care experienţa trecutului este la baza promisiunii viitorului.  Pentru o Românie mai bună trebuie să ȋncurajăm familia românească să construiască o afacere ȋn România.